M-am mutat

Dragii mei cititori sau vizitatori intamplatori :)
 
Am mutat blogul pe www.bloggerdeocazieeu.wordpress.com

De acum veti putea fi la curent cu postarile mele exclusiv accesand link-ul mentionat mai sus.

Va multumesc pentru intelegere si va astept pe blog cu lucruri mai interesante, mai atractive si de actualitate.

Pupici.

WI-FI ... aeroport ... ceva pentru calatori

     De cele mai multe ori, atunci cand am calatorit in diferite tari ale lumii, m-am izbit, inevitabil, de eterna problema a costurilor suplimentare ale convorbirilor telefonice sau ale utilizarii traficului de date. 

     Cautam cu disperare locuri cu WI-FI gratuit, gen cafenele, restaurante, baruri, hoteluri etc. pentru un check-in, o postare, un mesaj, o legatura cu cineva drag, in principal o conectivitate virtuala, pentru ca, nu-i asa , suntem in era Facebook-ului, Twitter-ului, Instagram-ului etc., pe care daca nu le folosesti, nu existi.:)))) Mai mult, daca nu esti activ p'acolo ceva vreme, intra lumea in panica si te da disparut. :)

     Insa, o situatie aparte se intalneste intotdeauna in ... aeroporturi. Da, da. In aeroport. Atunci cand astepti sa te imbarci sau cand astepti transferul de la un zbor la altul. Si credeti-ma, uneori astepti si o ora, daca nu mai bine (cunoscatorii stiu). Si atunci, cum iti omori timpul ? Pentru ca epuizezi repede si umblatul prin duty-free si savuratul vreunei cafele la suprapretul aeroportuar si rasfoirea vreunei reviste/carti pe care, uneori, chiar n-ai uitat sa o iei cu tine cand ai plecat de acasa etc.

     Din fericire, cineva s-a gandit sa ne curme tristetea si plictisul :) si a creat o harta interactiva pentru cei care patimim prin aeroporturi, astfel incat sa putem afla parolele retelelor wi-fi existente in acele locatii. Stati linistiti ... totul este legal ;) Creatorul este Anil Polat, inginer in securitatea informationala si blogger de calatorii.

     Articolul si implicit harta il gasiti pe www.mashable.com, la link-ul:

 http://mashable.com/2016/10/06/airport-wifi-map/#3gr6JtAKBqqg 

     Dati click pe simbolul avion din dreptul aeroportului unde va aflati ... et voila ... locatia, reteaua si parola :) Ce ziceti, salvati link-ul ? :D

      Sa va fie de folos ! 

De ce Valencia ?

          Vorbeam deunazi cu o prietena foarte buna despre locuri pe unde am fost, ce-am vazut, ce ne-a impresionat, ce anume ne-a ramas in minte din experientele avute pe acolo. Asa am ajuns la Valencia - Spania, si tot dand dintr-una in alta, am ajuns  sa ne povestim momente, imagini, simtiri pe care le asociem inevitabil cu Valencia.         

De ce Valencia ? Pai, Valencia pentru...

Valencia -  pentru plajele putin populate, aproape salbatice, unde faci un superb picnic la
                  malul marii, si-ti bagi picioarele in ea de apa (la propriu), pentru ca-i frumoasa rau,
                  chiar daca ploua si esti racita cobza si  afara-s 25 de grade si tu iti starmocesti nasul in
                  batista.

Valencia - pentru ca  sunt si baaaaaaarci si lume dezinvolta si tortilla patata

Valencia  - pentru ca-i amuzant si distractiv si e imposibil sa nu mergi la plaja si sa nu dai peste

                  barbati d-astia de culoare, cracanati la soare, doar cu in pled intr-o zona anume (care -sa

                  fim sincere- lasa mai mult loc imaginatiei si daca o ai a dacu' de buna  -
                  imaginatia, desigur - iti cam faci sange rau singura)

Valencia - pentru ca sunt discrepante d-astea vizuale gen tanti 50+ facand topless (huh ?!) si femei

                 20+ sau middle age, date naibii de frumoase ce sunt . Si afro-americance d-alea inalte si

                  super voluptoase, dar negre-negre-negre ca o noapte catifelata de vara.

Valencia - pentru ca te poti imprieteni la orice pas, chiar si cand iti ei lamai, cu cate un caine pug 
                deosebit de afectuos, plimbat  agale pe strazi de stapanul sau. Daca stapanul este si vreun

                spaniol d-ala super cool, prietenia devine dintr-odata foarte stransa :))))

Valencia - pentru Albufera, cu-ale ei canale si ape si minunatii naturale si iubirile ce le naste aici

Valencia - pentru ca orasul este imposibil de frumos ziua, insa extraordinar de elegant noaptea.
                 Si atat de ofertant , aiii de capul meu, incat nici nu te
                 mira ca este denumit si "orasul artelor si al stiintei",
                 remarcandu-se mai ales printr-o  grupare de cladiri
                 construite pe principii dintre cele mai futuriste.

Valencia - pentru Barrio del Carmen , o zona boema, trendy si
                  interesanta , „zona zero” a artistilor,  a poetilor si a
                  tuturor celor care vor sa se distreze. Cu baruri si
                  restaurante originale,  bizare uneori, diferite in toate
                  aspectele, magazine, standuri si oameni dintre cei
                   mai interesanti.

                  Pentru toate acestea, merita sa vizitezi Valencia, chiar si intr-un city - break intens atat in in calatorii, experiente, cat mai ales in sentimente.

Sampanie, muzica de camera, "magnolii si cianura" la teatrul din Buzau

    Buuuun, haideti sa vorbim astazi putin despre cum am ajuns sa fiu intampinata cu sampanie la teatru, sa ascult muzica de camera  (tot la teatru) si sa ma simt mai ceva ca Regina Angliei la dineul oficial organizat in cinstea  jubileului sau de diamant. Cu alte cuvinte si in traducere libera" bai, ia stai asa, am nimerit bine ?! Sunt la teatru sau la Candid Camera ?!"

    Ei bine, da ! Nu ! Nu , mai carcotasilor, nu-i "camera de ras", chiar e la teatru ! La Teatrul George Ciprian din Buzau, in celebra si faimoasa zi de sambata, 15 octombrie, inainte de piesa "Magnolii si cianura", in regia distinsei doamne Olga Delia Mateescu, o buzoianca neaosa de a noastra, si o ruda prin alianta de a mea proprie si personala ;)

    Asadar, ajungem si noi la teatru (ca doar nu credeati ca merg singura ) in pas lent, agale, printre baltoace si alte umezeli tomnatice.Mda, romantic, ce sa zic !  Ah, bine ca nu mai ploua, in puii mei, ca pana atunci tot ne-a dat cateva stropeli sa ne ajunga, de cred ca mai aveam putin si stricam si umbrela tot inchizand-o si deschizand-o in functie de intensitatea stropelilor sporadice!

    In fine, sa revenim ! Asadar, nu ne grabim, pentru ca avem tot timpul din lume pana sa inceapa piesa de teatru. Deh, asa e cand vii direct de la o petrecere si ti se pare ca timpul e prietenul tau cel mai bun si parca mai-mai se dilata cand esti plin de voie buna.

     Mai socializam pe treptele de la intrare, mai radem, zambim , ne salutam cordial cu doamna Olga Delia Mateescu si apoi ne indreptam tot alene pe scari in sus spre holul teatrului.

      Aici, ma trezesc brusc din letargie cand un baiat brunet, inalt, dragut foc ne intampina jovial cu ... Da , ati ghicit ... cu sampanie !!!! Aaaaa, stai mai, oi veni eu de la o petrecere, dar totusi nu cred ca am incurcat chiar asa rau locatiile!!!!

     "Aici e teatrul George Ciprian ?!", intreb total naiv si zambind un pic cam prea petrecaret. Ca de obicei, in mod inevitabil, starnesc hohote de ras.
    Frumuselul se uita in ochii mei verzi si zice :"Desigur, va rog sa serviti ! "  Ups ... i'm all smoshy !!!

    Iau paharul cu o mana sigura, dar tremuranda (ati inteles, da?! ... sigura in mintea mea, tremuranda in realitate!) si trec de frumusel doi pasi mai incolo. Aici, dau nas in nas cu doamna director al teatrului, care ne ureaza "bun venit", si inca ceva si altceva etc. N-am retinut (va rog sa ma scuzati doamna, dar nu eram chiar in apele mele !!)
    Mai fac doi pasi si abia atunci realizez ca holul teatrului este plin de oameni cu pahare de sampanie in mana. Hmmmm ... mai, frumuselule, las' ca te prind eu dupa ce termini paharele ! D'asta imi esti ?!

    Oricum, ma mai dezmeticesc putin si aud niste acorduri de flaut! Flaut ?! Bai, ce a avut sampania asta in ea?! Frumuseluleeeee , las' ca pun eu mana pe tine !!!! Incep sa se mai auda si niste clape. Hai, mai, las-o incolo de sampanie ! Acum aud muzica de camera !!!!

    Caut cu privirea sursa emiterii sunetului si il vad pe distinsul domn profesor Badaruta Marius de la liceul de arta "Margareta Sterian" din Buzau cantand la flaut , acompaniat la clape de un baiat, probabil un elev al liceului amintit.

    Devin constienta de atmosfera de calm si seninatate din holul teatrului, de oamenii cu pahare de sampanie in mana discutand in soapta, bucurandu-se de clipele minunate inaintea inceperii piesei de teatru. Superb.

    M-am simtit minunat ! Si am baut si sampania ! Cred ca si Regina Angliei si-a baut sampania la jubileul de diamant ! :)

      Despre piesa de teatru "Magnolii si cianura" intr-o postare viitoare.

      Ah, v-am zis ?! Actori au fost Carmen Tanase (cunoscuta pentru rolurile din serialele romanesti  Inimă de țigan, Regina, State de România, Moștenirea, Iubire ca in filme, Lacrimi de iubire ), Irina Ungureanu (Premiul pentru Cea mai buna actriţă în cadrul Galei Absolvenţilor 2008, U.N.A.T.C., pentru rolul Olivia din „A douăsprezecea noapte” si fiica Olgai Delia Mateescu), Paul Chiribuță (cunoscut pentru rolurile din Patul conjugal, Liliacul infloreste a doua oara, Dumbrava minunata), Ionuț Kivu (angajat al Teatrului Odeon din Bucureşti si vocea masculină oficială a postului Radio România Cultural)

Tomnatica

Mi-s lacrimile ploi reci de toamna tarzie si gandurile mi-s vant suierator si rece.
Mi-e inima focul cel din vatra ce trosneste din cand in cand atunci cand cate-un lemn a ars.
Mi-e sufletul scateia de lumina ce din carbunii arsi se-nalta cand ii bati.
Mi-e fiinta toata o frunza ruginie, ce stie ca trebuie sa moara azi, c-apoi sa reinvie plina de nesat.
Mi-s sentimentele ca trunchiuri lipsite de frunzisuri ale caror ramuri catre cer le-nalt.
Mi-s dorurile ca cerul plumburiu de vise ce s-au pierdut in aerul pustiu din cleanț.

Painting : Emerico Imre Toth - Hot Breeze

Mi-e drag de tine, Octombrie

    Mi-e drag de tine octombrie. 

    Mi-e drag ca-mi aduci aminte de mere pe prispa, de nuci in tarne, de joaca in foi de porumb, de gogosi cat cratita, aburind in aerul rece de toamna. De curtea bunicilor plina de povesti spuse la claca formata ad-hoc pentru depanusat. De caldura focului care ne inrosea obrajii si ne cocea porumbul din tepuse. De aburii grei ce ne ieseau din gura in hohote de ras, vorbe zglobii si voie buna.

    Mi-e drag de tine octombrie ca-mi aduci aminte de primul meu inceput, departe de casa, cand imi luam viata in maini si curajul in piept si plecam la facultate. De vise, dorinte si planuri ale inceputului de maturitate. De prietenii noi, de cursuri, distractii si nopti nedormite, de examene si de contestatii. De bursa de studiu ce-abia mi-ajungea intr-o luna. De ultimii ani de adevarata libertate, fara griji si inca plina de naivitate.

    Mi-e drag de tine octombrie ca mi le-ai dat pe mama si bunica, fiecare cu cate un octombrie al ei special. Nu-i asa ca, prin ele, am si eu putin din tine octombrie? Ca un ADN al vremurilor si al toamnei si al lunii.

    De-aceea mi-esti atat de drag, OCTOMBRIE, pentru ca te port in mine cu amintiri, cu vise, cu iubire. 

Toamna

Mi-e a toamna,
si-a must inasprit
si-a gutui aromate
si-a porumb copt
si-a mere dulci
si-a dor
si-a melancolie
si-a castane
si-a frunze ruginii
si-a DOR
si-a amintiri de-o vara
si-a manusi de mohair
si-a mana ta ...
si-a mine cand eram cu tine ...
Mi-e a toamna ...

Si mi-e incredibil de ... trist !

Pentru ca ...

Pentru ca am inima in sabii si un gol in stomac

Pentru ca inca mai am sperante ascunse si ganduri in balans

Pentru ca am atat de multa credinta in astre sa-mi faca avans

Pentru ca ori de cate ori vorbesc, am neliniste-n glas

Pentru ca astept, desi stiu ca-i un vis fals

Pentru ca am amintiri s-apoi zambesc in extaz

Pentru ca am insomii si sufletul treaz

Pentru ca rad, dar plang si-apoi cad

Pentru ca incerc sa m-adun , sa te uit, sa te las

Pentru ca m-ai iubit, m-ai ranit si-ai plecat

Pentru ca …  te-am iubit, te-am ranit, dar EU N-AM PLECAT ...

Ceva de zis ...

     "Pot sa-ti vorbesc sincer? Iti spun de la inceput ca sa stii cum stam... Eu vreau ceva serios, ceva de durata, ceva care implica . Nu ma intereseaza aventurile, nu sunt genul acesta. Am ajuns la o varsta si la o maturitate emotionala la care nu mai vreau, nu-mi permit mie insami si nu ma mai intereseaza copilariile, infantilismul,  aventurile si viata traita fara griji si fara asumare, in care sa fac eu doar ce vreau oricand, cu oricine si la orice ora.

     Vreau stabilitate, vreau o familie , vreau iubire, vreau sentimentul acela ca apartin cuiva pentru care mi-as da si ultima suflare. Cred acut in comunicare in cuplu, si mai cred ca aceasta este unul din punctele esentiale ale reusitei unei relatii. Consider ca discutand putem trece mai usor peste orice obstacole,.  Prin comunicare se poate trece peste orgolii, temeri si incertitudini. Acestea oricum nu au ce cauta intr-o relatie.

     Daca cer prea mult si crezi ca nu poti face fata sau ca nu vrei asa ceva, mai bine nu incepem nimic."

     Si cu toate acestea, desi punem cartile pe fata de la inceput, astfel incat "sa stim cum stam", care sunt asteptarile si telurile dorite, cu toate acestea, de cele mai multe ori, incepem ... Si incepem frumos, total implicat, total indragostiti, ne pierdem unul in altul, ne declaram afinitatea si sentimentele si dorintele ... Ne cautam avid atunci cand nu suntem impreuna, ne dorim frenetic, ne facem vise si planuri si nimic nu ni se pare imposibil.

      Si, ca orice indragostiti, ajungem sa nu ne mai putem concentra pe nimic altceva decat pe fiinta care ne-a acaparat existenta, ajungem sa simtim cum pierdem controlul asupra propriei vieti si incepem sa avem sentimentul ca depindem de celalalt, de aprobarile ei/lui, de zambetele ei/lui, de un singur cuvant de lauda sau de apreciere venite de la ea/el, in principiu, ajungem sa simtim ca pierdem independenta noastra ca indivizi si ne transformam din "eu" in "noi", ca ajungem "sa ne facem cheie"...

     Si astfel dam inapoi, ne cream prioritati, altele decat cele sufletesti, ne axam pe ce stim sa facem cel mai bine (pe munca, pe discutii lejere cu prietenii, fara implicare emotionala) , ne pierdem in alte detalii, cerem timp si distanta, ne indepartam de cea/cel care, putin mai inainte, era tot universul nostru. Ne cream false justificari pentru atitudinea noastra, ne amagim ca avem dreptate si ca, probabil, celalalt este in culpa.

     Ne imaginam ca am putea fi raniti, ca am putea pierde totul intr-o secunda, incepem sa gasim defecte, sa ne facem scenarii si ... abandonam. Ne impiedicam de primul obstacol aparut in drum si ... abandonam. Fara explicatii, fara justificari, fara sa vorbim ... pur si simplu ne facem nevazuti, devenim surzi si orbi si plecam, lasand in urma noastra intrebari fara raspuns, inimi distruse, deziluzii si dezamagiri.

     Raceala relationala distruge sentimentele, indepartarea taie legaturile energetice ale inimilor odata armonizate perfect, retragerea in coltisorul de confort emotional inchide total usa catre celalalt si pune zavorul acolo unde candva nu exista nici macar un fir de ata care sa-i desparta pe cei doi. Si asa se pierd iubiri, se marcheaza destine, se acumuleaza tristeti, resemnari, experiente de viata.

   

Despre riscuri, vise si zona de confort

   Imi pare rau si mi-e mila, da MI-E MILA, de acele persoane care nu reusesc sa iasa din zona de confort psihic/emotional, din globul de cristal in care s-au autoincuiat din teama, din lasitate sau din varii motive. 

   Zona de confort este buna ... pentru o perioada. Dupa care intervin frustrarile.  ACELE frustrari provenite din refuzul de a-ti asuma anumite riscuri, de a-ti trai viata asa cum ti-o inchipui la un moment dat, din a dobandi ceva la care sufletul tau ravneste suparator de insistent.

   Toti avem zona noastra de confort si toti ne cramponam la un moment dat de propriile noastre temeri, rationamente, negatii si limitari, refuzuri autoimpuse si renuntari "sigure". 

   Insa, diferenta dintre noi este modul in care reusim sau avem curajul sa incercam sa spargem globul de cristal si sa pasim dincolo de granita inchipuitelor noastre limite, sa rupem barierele si sa spunem asumat "fie ce-o fi, cu bune si cu rele imi asum riscurile castigului sau pierderii deopotriva."

   Din pacate, sunt unii oameni (si nu putini) care nu-si asuma riscuri. Insa, se zice ca "Omul nu stie cat de puternic este pana cand a fi puternic este singura optiune pe care o mai are". Desi nu sunt adepta tuturor citatelor motivationale, acesta este unul dintre cele mai elocvente pentru a determina iesirea din zona de confort si anume SITUATIA LIMITA, care actioneaza ca un ultimatum al iesirii din pasivitate. 

   De multe ori, tindem sa ajungem in astfel de situatii limita, sa fim la capatul prapastiei si abia atunci, constransi de imprejurari, sa actionam in sensul asumarii riscurilor. Si asta pentru ca este mult mai sigur, linistit si confortabil sa-ti refuzi asumarea eventualelor esecuri. 

Tindem sa punem in practica, din nou si din nou, in mod obsesivo-compulsiv povestea "drobului de sare". Si, din pacate, reusim astfel, din nou si din nou, in mod repetitiv, sa fentam viata, sa pierdem ocazii nenumarate pentru a obtine ce ne dorim cu adevarat, sa inlaturam oameni si vise si sa acumulam tristeti, neimpliniri si frustrari.

   Asadar, sa incercam sa ne depasim limitele, sa ne invingem fricile si sa actionam asumat ... Si, cine stie, poate la capatul curcubeului chiar este potirul de aur !

Poveste

Poveste

Ma cauti demult
Prin postari si prin poze
Prin prieteni comuni, prin ganduri, prin proze.
Ti-nchipui ca-s tot ce-i mai bun pe pamant.
Ai vrea sa ma ai doar cu-n singur cuvant.
Dar totu-i zadarnic, se pierde in vant,
raman doar iluzii, sperante … s-atat!
„Si totusi exista iubire, si totusi exista destin”
Asa se-mplineste si soarta in timp.
Ne-ntalnim azi de-odata, dupa lungi amagiri.
Tu, dornic ! De-o viata. Eu ... umila-n priviri.
Si-atunci incepe-o poveste, ce-o scriem putin.
In fiecare zi tot mai mult, mai subtil.
Gasesti tu in mine ce de mult chiar doreai.
Gasesc eu in tine ceea ce nu mai credeam.
Ajungem sa trecem printr-un vis. Ireal!
S-apoi vine teama!
De noi, de cuvant, de iubiri,
De iluzii, de pierderi, de dezamagiri.
Nu mai pot respira, mi-e sufletul plin.
In orice clipita si gandul mi-l tin
La tine, la noi, la un destin chiar divin.
In loc de unul, cum eram odinioara,
Acum suntem doi. Uff ... incepe sa doara!
Nu mai gandesc logic, rational,
Si orice as face, gresesc colosal.
Am nevoie de aer, de spatiu,
De-un timp doar al meu.
N-am nevoie de tine!
NU TE MAI VREAU !
Vreau liniste-n viata!
Si fiu iar doar eu !
Te-am dorit cu ardoare,
Odata demult.
Te-am dorit cu ardoare,
dar NU chiar ACUM.
Nu vreau sa te stiu, nu vreau sa fii tu.
Te-am vrut eu odata, dar NU chiar ACUM !
Iubiri vin si pleaca.
Iubiri de moment.
Iubiri care mor cu-n simplu regret.
Ar fi putut fi o viata frumoasa in doi,
De n-ar fi fost teama, de n-am fi fost NOI!
Te port azi in mine
Ca vesnic totem.
Te caut prin poze, postari ...
Da-mi un semn !

Dansul ... si barbatii

Dansul ... si barbatii

        Eu inca n-am inteles care-i treaba intre 99,99999 % dintre barbati si dans ... in sensul ca nu-i nicio treaba.

       Dansul e pentru femei si gay, cica.

       HUH ... CEEE ?! 

       Hai sa emitem judecati de valoare fara sa ne gandim, si dintr-o data sa facem categorii.

      Adica daca io, ca o femeie tipica ce sunt si careia ii place dansul, vreau sa merg la o petrecere si sa ... aaaaa ... DANSEZ, trebuie musai respectiva petrecere dansanta sa fie numai de femei sau, in cel mai bun caz sa fie si vreun d'asta cu orientari aparte ca sa ma simt si io bine, adica sa ... aaaaa...sa DANSEZ ?! Sa joc d'alea gen o sirba in doi, o hora(tot in doi), un vals, vreo doi pasi de tango sau mai rau, vreo doi, trei pasi de salsa ?!

        Mooooaaammmaaaaa ... am enumerat io alea de mai sus asa lejer ?! Mooooaaaaaamaaaaa, parca am injurat deodata, in aceeasi fraza, de mama, de tata, de tot neamul viu si adormit, de catei, de pisici, de porcul de la Craciunul trecut si de mielul de la Pastele ce va sa vina. 
     O adevarata blasfemie sa vorbesti de ... ce-s alea?!  Dansuri ?! Adica, ce-s alea, in puii mei ?! (ca sa nu zic p*** mea ca deja am mai folost expresia in postarea anterioara )

        Cat de cool, macho, perfect barbatesc poate fi sa nu stii nici macar sa faci doi pasi de dans cu partenera ta?! Adica, nu-ti zice nimeni sa fii guru dansurilor si sufletul petrecerii, dar nici s-o arzi calificat pe scaun toata noaptea parca nu-i ok, cand pe ea o danseaza toata lumea. Pe prietena ta, desigur. :)

        Dansul are atat de multe valente ... poate fi emotionant, amuzant, senzual, erotic pana la nebunie, innebunitor si uneori enervant. :)

        Am admirat intotdeauna cuplurile care se simt bine dansand. Au acea comuniune care se emana si prin dans, si sot-sotie fiind , nu se pune problema de gay-sme sau alte fantasmagorii. Sunt frumosi si calzi si, indiferent cum se inteleg in realitate, cum se simt atunci cand nu-i vede nimeni, ceea ce transmit prin acel dans in cuplu este unic.

        Sunt oameni si oameni, sunt cupluri si cupluri, dar eu intotdeauna ii voi admira pe cei care stiu si vor sa danseze. Pentru ca pentru mine dansul este o exprimare artistica, oricat de stangace ar fi. Este o relaxare si o traire.

         Cat de penibili vi se par cei din video de mai jos? Mie nu mi se par deloc (dar io-s doar o biata femeie sensibiloasa si nu inteleg deloc testosteronul dus la extrem. Pardon , ma scuzati, va rog) !

          https://www.youtube.com/watch?v=i2MMLaSOXzE

La nervi ...

M-am saturat de PROSTI.

Nu stiu cum sa va explic mai bine ... de prosti, scris cu majuscule, cu font de 72 pe coala A4. De prostii aia care se dau foarte destepti de prosti ce sunt. 

Inca nu s-a inventat nicio expresie care sa ma ajute sa explic  monumentul de prostie pe care il reprezinta prostii astia la care ma refer.

Nu mai pot cu toleranta si cu "accepta-i pe oameni asa cum sunt ei". Nu mai pot si nu mai vreau !!!!

Sa ma ierte Dumnezeu, dar, la un moment dat, oricat de tolerant,  bun la inima si inteligent ai fi, NU MAI POTI !

Si atunci iti bagi p*** in ea de toleranta si le pui piciorul pe jugulara PROSTILOR. 

Din pacate sunt prea multi si se mai si inmultesc ! Ptiu, Doamne !

Cam atat ! 

Astazi este despre prosti. Si despre toleranta  ... zero! 

Va rog sa ma iertati ! Multumesc frumos ! 

"Creditul" sau ce ai face sa-i iei banii ?

     Fusei la teatru. 
     Văzui "Creditul". O piesa plictisitoare la început, de-ti venea sa-ti dai palme ca ai dat bani pe bilet, însă cu un complot in crescendo pana la final, cu episoade de subtila analiza psihologica si de realitati spuse uneori vulgar, de rasturnari de situatie si sfarsit deloc previzibil. 

       Asadar, "Creditul" de Jordi Galcerán, in regia lui Mihai Constantin si scenografia Mariei Dore, avandu-i ca protagonisti pe Răzvan Vasilescu si Șerban Pavlu, abordeaza o problematica de o actualitate acuta a realitatii noastre sociale si anume, necesitatea de a apela la un imprumut bancar. Insa de aici pana la revelatii psihologice asupra relatiilor de familie, a propriilor sentimente ori a propriilor fapte, a limitelor peste care se trece in situatii critice, a compromisurilor pe care in mod normal nu le-ar face nici unul dintre protagonisti, este doar o linie fina de demarcatie. Linie care va fi inlaturata cu succes pana la sfarsitul piesei de teatru.

      Pe scurt, este cam asa :

1. personajele, doua la numar, pozitionate diametral opus inca de la inceput:

    - unul este directorul de banca, un om rigid, tinut de reguli, rationament, logica, foarte ancorat in realitate si detasat de orice emotii in exercitarea muncii sale, asta pana cand vine vorba de sotia si familia sa;

    - celalalt este solicitantul de credit, un om obisnuit, usor deviant, dar abordand intr-o maniera lejera, la prima vedere chiar intr-o maniera naiva si retarda, aspecte profunde ale realitatii cotidiene (indatorarea bancilor si efectele acesteia asupra populatiei, relatiile de familie si raporturile emotionale dintre soti, psihologia barbatului despartit de sotie etc.). Un om jovial, cu o imaginatie ce frizeaza absurdul si uneori patologicul, un personaj total spumos, viu si neingradit in rigiditati, norme si reguli. Despre acest cetatean vom afla mai tarziu ca, in actiunile sale, este manat de o nevoie obiectiva si deloc de neglijat  de a face un imprumut salvator (nici nu poate da un telefon pentru ca "mi-au taiat abonamentul"). Cu alte cuvinte un om disperat, aflat la limita insolventei personale, situatie care il impinge sa zica, mai mult decat sa faca, amenintari elucubristice.

2. De unde porneste totul ? De la poza sotiei directorului de banca, poza existenta, din nefericire, pe biroul acestuia. "Am fost la cinci banci pana acum, dar numai dumneata ai poza sotiei pe birou", zice cetateanul ca raspuns la intrebarea "cum, dracu' m-ai gasit tocmai pe mine?" 

     Impins de nevoi si inversunat de refuzul de a i se acorda un credit in Euro "fara garantii", cetateanul nostru recurge la amenintari si santaj, nu tocmai "ortodoxe". 
     Scenariul pare de un absurd incredibil : santajul consta in amenintarea de a seduce sotia directorului de banca, determinand-o astfel sa-l parasesca, sa-i ia casa si copii, pe el lasandu-l singur, in chirie si doar cu un amarat de resou (patalamaua barbatilor parasiti, a celor despartiti sau divortati, care preponderent, ajung sa populeze o localitate numita Villa Verde). 

     Desigur, ca, in dinamica lucrurilor, in mod paradoxal, unele din evenimentele prezise de cetateanul doritor de credit,  chiar se intampla. Dar nu ca o consecinta directa a amenintarilor lui, ci ca un raspuns intrinsec al actiunilor proprii ale directorului de banca. Si astfel se aplica una dintre cele mai interesante legi ale sociologiei si anume Teorema lui Thomas: "Un fapt neadevarat devine adevarat prin consecintele sale."

      Ceea ce este interesant in piesa este evolutia psihologica a personajelor. Directorul de banca se transforma cel mai mult. Este cel care trece prin experiente emotionale diverse : de la siguranta la nesiguranta , de la constientizarea adevaratelor sentimente fata de sotia sa, pana la recunoasterea faptului ca a mai si "calcat stramb" in timpul casniciei, de la refuzul categoric de a face compromisuri, pana la a face ACELE compromisuri la care nu s-ar fi gandit vreodata, de la revelatia ca propriului copil nu-i pasa de soarta familiei si a parintilor sai, pana la gustul amar al tradarii facute de propriul frate care ii ia locul in casa si in familia sa. 

      Toate aceste transformari si deschideri sufletesti se realizeaza fata de un strain pe care nu l-a vazut "decat de doua ori in viata" si caruia ajunge sa ii dea chiar mai multe garantii decat sotiei pe care o cunoaste de "20 de ani", dar despre care nu poate spune in mod cert nicio trasatura caracteristica care sa o identifice ca fiind "aleasa". "Are un nu-stiu-ce" nedefinit.

      La final, cetateanul obtine mult doritul credit, chiar mai substantial decat isi imaginase vreodata, insa nu pentru ca si-ar fi pus amenintarile in aplicare, ci pentru ca un concurs de imprejurari a facut ca vorbele lui sa se adevereasca. Pe de alta parte, directorului ramas pe drumuri, parasit de nevasta, ajunge sa-i ofere chiar santajistul o camera cu chirie "la el" si chiar sa-i propuna sa faca impreuna un credit de "20.000 Euro" 

      Per total, o piesa interesanta, mult mai psihologica decat ma asteptam, cu episoade de sociologie aplicata, cu momente de umor un pic cam englezesc (unii s-ar putea sa nu-l guste), insa si cu un limbaj pe alocuri vulgar, direct, prea direct pentru urechi pudibonde.

     Interpretarea celor doi artisti mi-a placut, insa, ca o opinie total personala, Șerban Pavlu mi s-a parut mai implicat in personaj, cu o reprezentatie mult mai buna.

        Daca aveti posibilitatea si ocazia sa vedeti aceasta piesa de teatru si daca sunteti iubitorii acestui gen de scenarii, va recomand sa nu pierdeti oportunitatea ivita. Merita ! 

       

 

La luna plina

O , luna, tu esti atat de frumoasa.

In ce lumi celeste stai tu asa casta, 

pastrandu-ti mereu frumusetea de gheata?

In ce lumi pamantene stau eu, profund pacatoasa, 

cu chipul brazdat de ani si de rani si de viata?

O, luna, tu ... de-ai trai o clipa de-o viata.

Sa simti cum sangele in vene se dezgheata,

cum inima pulseaza de dor si iubire desarta,

cum pruncii din tine, prin tine se nasc, le dai soarta,

cum anii ce trec te marcheaza pe fata,

cum oameni si locuri uneori se pierd in ceata.

Ai vrea sa fii om sau astru de gheata ?

O, luna, tu esti atat de frumoasa !

Despre timp si ... anotimp

        "Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp", spunea odata Garabet Ibrăileanu.

        Cine naiba i-a pus pe astia gen Ibraileanu sa puna ei pe hartie, pentru eternitate, niste realitati atat de crude?!  Dar mai ales, cine naiba ma pune pe mine sa le citesc intr-o seara ploioasa de inceput de toamna?!

         "Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp" ... hmmmmmm

        Atat de adevarat. Atat de al dracului de enervant de adevarat... si totusi ... permiteti-mi, stimate domn Ibraileanu, de acolo din vesnicia temporala unde va aflati (dupa ce evident ati trecut prin timp), sa va contrazic nitel. Si timpul trece prin noi si, de cele mai multe ori, trece pe langa noi. Nestiut, nevazut, pe nesimtite, ca un hot, ca un las, pervers si crud si nemilos.

        Cati dintre voi nu ati avut vreodata senzatia aceea de "ca un stalp eu stau in luna", vorba lui Eminescu (apropo mare poet, mare caracter, cam depresiv si asta uneori, aaaa pardon ... de cele mai multe ori  :D ), in sensul ca si in jurul vostru se succed intr-un ritm ametitor zile, saptamani, anotimpuri, ani ?! Ca timpul trece pe langa voi si prin voi ?! Ca se implinesc destine, iar oameni pier, copii se nasc, prieteni se casatoresc, prieteni se despart, locuri se schimba, se transforma, totul parca are o alta valenta ?!

        Eu NU.

        S-o credeti voi ca nu ! BA DA ! Mai ales TOAMNA. Cand frunzele incep sa cada, cand dupa energia verii, letargia acestui anotimp melancolic te face sa incetinesti ritmul, sa raresti pasul, sa-ti ascuti simturile si sa meditezi ... la tine. Si atunci vezi ... ca pomii au ruginit, ca ziua s-a scurtat, ca si concediul a trecut, ca scoala a inceput etc., etc. , etc. si ca de fapt si timpul trece, nu doar noi prin el ! Cam aiurea anotimpul asta TOAMNA, zau asa! 

          Eu una ma bucur ca avem VARA.

       EU as trai intr-o vara perpetua :D  M-as imbraca in caldura, si-n raze de soare. Mi-as face crez din apusuri si rasarituri pe plaja. Si naos mi-as face din pajisti inflorite si altar din paduri inverzite. 

      M-as imbraca in vara din cap pana-n picioare, dar mai ales in suflet. Mi-as imbraca sufletul in vara, sa port caldura si lejeritatea si nepasarea verii cu mine tot timpul.... Chiar si intr-o seara ploioasa de inceput de toamna cand vazand un citat din Garabet Ibraileanu, am inceput sa filozofez la timpul care trece prin noi sau poate noi trecem prin el ...  

            

        Auzi, stii ce, domnu' Ibraileanu ?! Ia, mai lasa-ma-n pace!! Cat inca mai am vara in inima, in suflet, in amintiri si pe mine, ca o pecete pe pielea bronzata, drept sa-ti spun domnu' Garabet, putin imi pasa de timpul lu' matale! Oricum tu ai trecut demult prin el! Hai pa si noapte buna, oriunde te-ai afla!! Am zis!  

Astazi despre "interpreti" si "interpretari"

      Astazi despre "interpreti", adica despre cei care, citindu-mi postarile au senzatia ca imi cunosc si viata, permitandu-si astfel sa-mi dea sugestii gen "keep your love life prive" si facand totodata "interpretari" elucubristice ale celor scrise de mine :)

      Hai ma, seeeriiiioooos ?!?!?! Adica, pe buuuuneeee ?!?!?

      Reveniti-va oameni buni, atunci cand scrii sau postezi ceva, iti asumi ceea ce faci (asta daca nu esti total imbecil si inconstient - ceea ce este, desigur un nonsens). 

      Cunoscandu-ma eu pe mine insami de vreo cativa ani buni (cel putin de cand am inceput sa fiu constienta de lumea din jurul meu, adica de pe la vreo 3-4 ani anisori ), pot spune clar si raspicat ca inainte de a vorbi / scrie imi conectez total creierul la gura / mana si judec ceea ce spun, ceea ce scriu, ceea ce fac public si ceea ce tin privat. Se numeste constientizarea propriilor fapte si asumarea lor ! Asta o poate face doar un om inteligent! Multumesc, daaa, eu chiar asa sunt! ;)

      

      Asa ca, va dau un sfat : nu mai puneti botul la tot ce postez eu si mai ales nu mai etichetati toate postarile ca facand referire la viata mea din acel moment sau la oamenii care fac parte din viata mea.

      Ia fiti voi oleaca destepti si separati graul de neghina. Asta daca puteti, pentru ca nestiind toate detaliile vietii mele, nu prea aveti cum !

      Ati auzit de scenaristi ?! Nu cred ca toti scriu filme din propriile experiente ;) (ma gandesc cu goaza la scenaristii de film horror... ar fi total inspaimantator sa aibe astfel de vieti din care sa se inspire :D )

     Apoi, daca sunteti asa de marinimosi in dat sfaturi, ia nu mai faceti voi publica "your private life" prin poze, postari si alte asemenea, care va desconspira starile de spirit si momentele din viata. Ia fiti voi aia primii cu exemple personale si dupa aia cu sfaturi asa de pertinente ;) 

     Multumesc frumos !

     In rest, toate bune!  (ca sa-l parafrazez pe Mircea Nicolescu, pe care il citesc mereu cu foarte mare placere aici https://mirceanicolescu.wordpress.com/ )

Nocturne

"-Mami, am fost curajos, am trecut singur"

"-Bravo, puiule!"

"-Pai, da, barbatii sunt curajosi !", zise baietelul care nu avea mai mult de 4 anisori.

      Un dialog minunat auzit in seara aceasta pe o mica straduta din cartier, un dialog care, lasand la o parte hilarul situatiei, m-a pus pe ganduri.

      Cand ne pierdem curajul? 

     Atunci cand suntem mici, in naivitatea si inocenta copilariei, avem toata lumea la picioare, ne dorim sa fim mari, sa fim curajosi, sa facem lucruri marete, sa intoarcem pamantul cu susul in jos si sa cucerim universul. Suntem atat de CURAJOSI. 

     Apoi, ceva se intampla ... se intampla MATURITATEA. Si incepem sa judecam totul, sa ne analizam curajul, sa-l cenzuram, sa-l trecem prin experientele, dezamagirile, esecurile si reusitele noastre, prin oamenii cu care interactionam, prietenii pe care ii avem, familia din care ne tragem.

      Ne pierdem inocenta si naivitatea specifica copiilor si atunci ne pierdem si curajul de a fi noi. 

     Viata ne schimba fundamental si ne seteaza sa ne stabilim prioritati, sa luptam cu noi insine pentru realizarea acestora, sa ne calcam efectiv in picioare si sa credem ca, maturi fiind, nu mai ne trebuie nici macar un dram de inocenta.

      Cu toate acestea, copilul din noi subzista asaltului maturitatii si sta cuminte, nevazut si neauzit undeva acolo in strafundurile noastre. Asta pana cand, printr-o simpla intamplare, printr-un simplu gest de afectiune sau printr-un simplu cadou, ni se reda bucuria si inocenta copilariei. 

       Si atunci,  pentru un nepretuit si unic moment, devenim din nou copii, cu tot acel curaj naiv care ne da aripi sa putem face tot ce ne dorim.

         

          

          

Doar ganduri

            Cu cat mi-am dorit mai putin, cu atat am avut mai mult. 

Cred ca destinul, universul, providenta, legea compensatiei, habar nu am cine, dar cu siguranta cineva mai presus de noi ne da fiecaruia dupa cat putem duce, dupa cat avem nevoie si dupa cat meritam.

         Undeva exista o lege a compensatiei in toate. Daca nu ai suficiente resurse materiale, cu siguranta ai prieteni, cunostinte sau chiar simpli straini care te ajuta neconditionat la un anumit moment. Daca nu ai parte de afectiune, intelegere si respect in familie, cu siguranta gasesti aceste resorturi sufletesti la altii care nu au nicio legatura de sange cu tine, insa cu care ai nepretuite legaturi de suflet. Daca esti neputincios, slab si sarac cu duhul, se vor ivi in calea ta oportunitati si oameni si evenimente care te vor ajuta sa iti depasesti conditia, sa supravietuiesti si sa duci un trai decent.

          Nimic nu este intamplator in viata. Totul este sa deschizi ochii mintii, ai sufletului si ai intuitiei, astfel incat sa devii constient de tot ceea ce ti se intampla, de lectiile pe care trebuie sa le inveti din experientele avute si mai ales sa devii constient de tine ca om (mental, emotional, fizic). 

          Nu de multe ori in viata am trecut prin aceleasi experiente, insa in circumstante diferite, cu oameni diferiti, intamplari diferite. In toate exista un tipar repetitiv, de care mi-am dat seama la un moment dat, intr-o clipa de automeditatie impusa. Acesta era indiciul dat de providenta pentru a-mi invata lectia si a intelege ce anume trebuie sa fac astfel incat sa nu mai trec prin aceleasi experiente "over-and-over again" (cum zice englezu' :) ) Din momentul in care am inteles lectia, am inteles si calea de urmat, iar acel tipar al evenimentelor a incetat. Desigur, au urmat alte tipare, alte experiente, alte lectii si probabil inca vor mai urma. Doar se zice ca "omul cat traieste, invata". :) 

       Rolul fiintei umane ar trebui sa fie implinirea, desavarsirea spirituala, emotionala, insa in epoca aceasta sufletul este lasat pe ultimul loc al prioritatilor. Vrem mai mult material, vrem case cat mai frumoase, masini cat mai sofisticate, ultima generatie de gadgeturi, aparatura ultramoderna, haine de firma, ultimele parfumuri la moda etc. 

        Vrem sa epatam prin imagine si materialism, insa cu sufletul ce facem? Pe el cu cel il utilam? Il lasam acolo, undeva pe o tejghea prafuita, ultima din camara dorintelor noastre, si uitam de el.

              

            Insa nu putem uita afurisita aia de "roata care se intoarce", de legea aia nescrisa a lui Murphy, care, la un moment dat, se aplica cu autoritate de lucru judecat. Atunci sufletul urla din intunericul unde l-am uitat, se zbate si doare si iese la lumina si oprima tot materialismul si devine o prioritate si abia atunci ai revelatia : oricate lucruri materiale ai poseda, daca nu ai sufletul linistit, impacat si implinit, nu ai nimic. 

           Asadar, fii preocupat de materialismul din viata ta, insa ingrijeste-te in aceeasi masura si de suflet. Calatoreste, iubeste, citeste, fa-ti hobbiuri, iesi cu prietenii, asculta muzica buna, bea un vin bun, joaca-te cu copiii, alinta un animalut, fa lucuri dragi tie. Ingrijeste-te de suflet. Pana nu e prea tarziu, pana cand regretele nu te coplesesc, pana cand ti se scurge viata din piept ... si atunci cu ce ramai ?