Mi-e drag de tine, Octombrie

    Mi-e drag de tine octombrie. 

    Mi-e drag ca-mi aduci aminte de mere pe prispa, de nuci in tarne, de joaca in foi de porumb, de gogosi cat cratita, aburind in aerul rece de toamna. De curtea bunicilor plina de povesti spuse la claca formata ad-hoc pentru depanusat. De caldura focului care ne inrosea obrajii si ne cocea porumbul din tepuse. De aburii grei ce ne ieseau din gura in hohote de ras, vorbe zglobii si voie buna.

    Mi-e drag de tine octombrie ca-mi aduci aminte de primul meu inceput, departe de casa, cand imi luam viata in maini si curajul in piept si plecam la facultate. De vise, dorinte si planuri ale inceputului de maturitate. De prietenii noi, de cursuri, distractii si nopti nedormite, de examene si de contestatii. De bursa de studiu ce-abia mi-ajungea intr-o luna. De ultimii ani de adevarata libertate, fara griji si inca plina de naivitate.

    Mi-e drag de tine octombrie ca mi le-ai dat pe mama si bunica, fiecare cu cate un octombrie al ei special. Nu-i asa ca, prin ele, am si eu putin din tine octombrie? Ca un ADN al vremurilor si al toamnei si al lunii.

    De-aceea mi-esti atat de drag, OCTOMBRIE, pentru ca te port in mine cu amintiri, cu vise, cu iubire.