Imi pare rau si mi-e mila, da MI-E MILA, de acele persoane care nu reusesc sa iasa din zona de confort psihic/emotional, din globul de cristal in care s-au autoincuiat din teama, din lasitate sau din varii motive.
Zona de confort este buna ... pentru o perioada. Dupa care intervin frustrarile. ACELE frustrari provenite din refuzul de a-ti asuma anumite riscuri, de a-ti trai viata asa cum ti-o inchipui la un moment dat, din a dobandi ceva la care sufletul tau ravneste suparator de insistent.
Toti avem zona noastra de confort si toti ne cramponam la un moment dat de propriile noastre temeri, rationamente, negatii si limitari, refuzuri autoimpuse si renuntari "sigure".
Insa, diferenta dintre noi este modul in care reusim sau avem curajul sa incercam sa spargem globul de cristal si sa pasim dincolo de granita inchipuitelor noastre limite, sa rupem barierele si sa spunem asumat "fie ce-o fi, cu bune si cu rele imi asum riscurile castigului sau pierderii deopotriva."
Din pacate, sunt unii oameni (si nu putini) care nu-si asuma riscuri. Insa, se zice ca "Omul nu stie cat de puternic este pana cand a fi puternic este singura optiune pe care o mai are". Desi nu sunt adepta tuturor citatelor motivationale, acesta este unul dintre cele mai elocvente pentru a determina iesirea din zona de confort si anume SITUATIA LIMITA, care actioneaza ca un ultimatum al iesirii din pasivitate.
De multe ori, tindem sa ajungem in astfel de situatii limita, sa fim la capatul prapastiei si abia atunci, constransi de imprejurari, sa actionam in sensul asumarii riscurilor. Si asta pentru ca este mult mai sigur, linistit si confortabil sa-ti refuzi asumarea eventualelor esecuri.
Tindem sa punem in practica, din nou si din nou, in mod obsesivo-compulsiv povestea "drobului de sare". Si, din pacate, reusim astfel, din nou si din nou, in mod repetitiv, sa fentam viata, sa pierdem ocazii nenumarate pentru a obtine ce ne dorim cu adevarat, sa inlaturam oameni si vise si sa acumulam tristeti, neimpliniri si frustrari.
Asadar, sa incercam sa ne depasim limitele, sa ne invingem fricile si sa actionam asumat ... Si, cine stie, poate la capatul curcubeului chiar este potirul de aur !
Nu le e teamă de asumarea unui eşec, ori a riscurilor. Unor asemenea persoane le e teama de asumare şi atât. De orice natură ar fi ea. Până la urmă suntem rezultatul deciziilor noastre, astfel ca şi neasumarea unor lucruri/fapte reprezintă asumarea neasumării, şi automat acest fapt vine cu efecte.E mai grav atunci cand frustrările de care vorbeşti la început îi fac să se uite la "capra vecinului" şi să-şi dorească "moartea" ei, astfel vecinul să ajungă la nivelul lor (inferior) în loc să-şi dorească să crească ei la nivelul "vecinului". E mai uşor, dar cu efect de scurtă durată, pentru că vecinul care a foat baiat isteț...o sa crească altă capră, care ii va face si vreo 2 iezi...astfel prosperănd...pe cand "frustratul" va rămâne unde a fost la început, liniştit că nu trebuie sa îşi ASUME creşterea şi îngrijirea unei "capre" proprii. Hai că m-a luat valul! :p şi cum îmi place să spun, ma declar responsabilă de tot ce am scris, dar nu şi pentru ce înțeleg alții! Te-am pupat!
RăspundețiȘtergerefoarte adevarat :) e bine sa ne ia valul din cand in cand ;) te pup si eu :*
Ștergere